Lămpile cu becuri LED sunt bune pentru mediu, dar nu și pentru tine

de: Florin Cașotă
13 09. 2018

Becurile clasice cu halogen au fost interzise în Uniunea Europeană, inclusiv în România, de la data de 1 septembrie. Această decizie a UE vine pe motive de economie, becurile LED consumând mai puțină energie decât cele clasice. Totuși, nu par a fi foarte bune pentru sănătatea ta.

Studiile Comisiei Europene arată că, măsurile de creștere a eficienței, printre care se numără și înlocuirea surselor clasice de iluminat cu tehnologia LED, vor duce la o reducere a consumului de până la 98 TWh pe an până în 2020. Ca să înțelegi mai bine ce înseamnă asta, cifra este echivalentul consumului anual de energie electrică al Portugaliei.

LED-urile sunt mai eficiente din punct de vedere energetic și pot contribui la reducerea emisiilor de carbon. Totuși, nu toate becurile LED sunt create la fel. Unele becuri LED pâlpâie destul de rău, altele mai puțin, iar unele LED-uri nu pâlpâie deloc. De multe ori, asta depinde de circuitul din interiorul lămpii unde becul este folosit. Pâlpâirea becurile LED s-ar putea dovedi o problemă, la fel ca în cazul tuburilor fluorescente.

Pâlpâirile becurilor LED îți pot dăuna sănătății. Chiar dacă această pâlpâire este atât de rapidă încât nu o poți vedea, acesta îți poate cauza dureri de cap și ochii îți obsesc mai repede. De multe ori, oamenii pot vedea o urmă a lămpii atunci când își mișcă ochii dintr-o parte în alta. Asta este evident mai ales în cazul becurilor cu LED regăsite la automobile.

Acest lucru se întâmplă pentru că ochii se deplasează extrem de rapid atunci când un om își mișcă ochii dintr-un punct în altul. Pâlpâirea becurilor LED este vizibilă atunci lampa pâlpâie de 600-1000 de ori pe secundă, iar asta poate fi iritant.

De exemplu, în 1989 s-a descoperit că balastul magnetic care era folosit pentru controlorarea ilumintului fluorescent făcea ca lămpile să pâlpâie de 100 de ori pe secundă, fenomen ce nu poate fi văzut dar poate cauza dureri de cap și obosirea ochilor. Balastul electronic, soluție de acționare a lămpilor fluorescente, este o variantă mai sănătoasă pentru că nu cauzează aceeași pâlpâire.

Interzicerea becurilor cu halogen ar putea fi o soluție pentru eficientizarea consumului de energie, dar asta ar putea afecta sănătatea oamenilor. Asta până când becurile LED nu o să mai pâlpâie. Unele lămpi cu becuri LED nu pâlpâie, dar problema este că tu nu ai cum să știi care lampă are acestă problemă sau nu.

Totuși, dacă vrei să-ți cumperi o lampă cu bec LED și vrei să verifici dacă are acestă problemă sau nu atunci trebuie să oprești lampa, apoi să o pornești și să învârți un fidget spinner în dreptul becului. Dacă spinner-ul pare că se învârte în direcția opusă a direcției pe care i-ai dat-o, atunci becul LED din această lampă pâlpâie.